Acel “pot fi” este mare și cu majuscule tocmai pentru că e cu dus și-ntors. Adică pot fi și nu pot fi cei mai buni antreprenori. Depinde dacă o iau pe arătură sau nu. Sau cât de mult o iau pe arătură (cu toții o facem).
Dar parcă la sportivi tentațiile sunt puțin mai mari Poate este din cauza influenței de grup, sau a faptului că odată ce urcă pe scara performanței, apar și tentațiile mai des. Greu de zis de ce. Poate și pentru că deseori nu le este apreciat efortul de alte personae înafara cercului sportiv. Pe profesorul de matematică nu îl interesează că ești campion la tenis dacă nu știi teorema lui Pitagora.
Dar nu e chiar așa. Practicând cu seriozitate un sport poți ajunge să deprinzi niște skill-uri care ca și valoare vor fi net superioare față de cei care au 10 la matematică.
O vorbă veche chinezească zice că “așa cum faci un lucru, așa le faci pe toate”. Dacă acele skill-uri le aplici în orice punct din viață, ajungi să fii cel puțin de success. Succesul ar fi invidios pe tine.
Deloc simplu dealtfel. În cartea autobiografică Open, scrisă de Andrei Agassi, zice că lui nu i-a plăcut niciodată tenisul. Sportul care l-a făcut faimos și l-a clădit pe el ca om, l-a urât mai mult ca orice. Tatăl său, lunatic, nu a avut în cap vreun un obiectiv atunci când, de mic copil, l-a obligat să practice acest sport la nivel de performanță. A vrut doar ca unul din copii săi să practice exemplar cel mai frumos sport care exista, după părerea lui.
Agassi a suferit din cauza asta. A avut bineînțeles și de câștigat. A ajuns cel mai bun de pe planetă. De la el pute găsi un prim motiv pentru care un sportiv poate fi un antreprenor exemplar.
Sacrificiul
Agassi și-a sacrificat practic viața pentru acest sport. După școală primul lucru pe care îl făcea era să exerseze la tenis. La un moment dat a fost trimis la o școală specială de tenis, unde se făceau și ore, dar așa ca la orele de dirigenție din generală. Adică mai degeaba.
Accentul era pus pe tenis. A renunțat la bună parte din școală și copilărie pentru un vis care nici măcar nu era al lui. Dar îi plăceau rezultatele.
La fel sunt și antreprenorii. Sacrificiul face parte din cariera lor. Un sportiv de perfomanță clar a făcut sacrificii, chiar dacă nu la fel de radicale ca ale lui Agassi, însă ele au existat, fie că era vorba de mâncare, timp liber sau GTA.
Cunoșterea limitelor/slăbiciunilor
Este un al doilea motiv pentru care sportivii pot fi cei mai buni antreprenorii. Un antreprenor nu poate să fie bun la toate. Trebuie să fie conștient de ce anume stăpânește și ce anume nu, așa cum este sportivul. El stăpânește exemplar ceea ce știe să facă mai bine iar pentru restul există o echipă.
Luându-l exemplu tot pe Agassi, el deseori zicea că în tenis totul e matematică (bat-o focu’). Nu trebuie să câștigi toate mingile ci doar numărul de mingi care să te ajute să îl căștigi. Așa că energia trebuie dozată eficient. Dacă ajungi să îți cunoști sblăbiciunile vei putea să știi pe ce calități să pui accent.
Mai mult decât cunoașterea slăbiciunilor tale este și cunoașterea slăbiciunilor competitorilor tăi. Mike Tyson niciodată nu urca în ring fără să cunoască slăbiciunile adversarului.
Trebuie să îți înțelegi corpul. La fel e și cu o companie.
Auto-disciplina
Vorbește lumea că nu există sportiv slab ci doar sportiv neantrenat. Greu să fii un campnion dacă nu ești disciplinat cu regimul, antrenamentul, orele de somn și mai ales cu tentațiile. Uh mult iubitele și seducătoarele tentații care fac pământul să se-nvârtă. Atunci când un sportiv cade într-o tentație, deja ai mai puțină competiție.
Greu greu se obține auto-disciplina. Un mare rol în acest proces îl are și antrenorul. Nu te-ai întrebat niciodată de ce un sportiv foarte performant are tot timpul un antrenor lângă el? Antrenorul nu îl ajută să pe sportiv să își lucreze doar corpul ci și mintea. Dacă antrenorul este un personaj disciplinat atunci și sportivul va fi. Dacă antrepnorul ține mult la punctualitate, atunci și sportivul va ține.
Practic acest mod de lucru, practicat de Cus D’Amato mentorul și antrenorul lui Mike Tyson, au reușit să îl facă pe Tyson (un golan ieșit din comun înainte de a-l întâlni pe D’Amato) campion mondial la doar 20 de ani.
Așa este și într-o companie. Odată ce ești un personaj disciplinat, vei fi o adevărată forță pe piață. Reține vorba chinezeacă de mai sus.
Obiective
E al 4-lea motiv de asemănare între sportivi și afaceriști (antreprenori).
Sportivul, la fel ca antreprenorul știe ce urmărește (sau cel puțin așa ar trebui). Atât Agassi cât și Tyson știau că vor fi campioni mondiali. Ține minte că obiectivele nu rămân aceleași. Ele se schimbă constant odată ce crești. Ele nu pot rămâne la fel. Atunci când ajungi să îți atingi obiectivul tu deja trebuie să te fi gândit la un altul.
Ce faci după ce ajungi campion mondial? Poți să îți spargi toți banii pe afaceri dubioase ca Mike Tyson (ce-ai făcut Bobiță?) sau poți să creezi un liceu precum Andre Agassi și să îți recapeți energia și să continui.
Execuția
De fiecare dată când cineva zice “Am o super idee!” , o zice de obicei în gând ca să nu audă nimeni de teamă să nu îi fie furată. Poți să oferi aceeași idee la 10 oameni și să ai 10 abordări diferite. Indiferent cât de bună ar fi idea, execuția va face diferența.
Poți să știi toată teoria din lume dar dacă nu știi cum să pui lucrurile cap la cap atunci când e vorba să aplici, ajungi să fii pe minus. Acțiunea bate totul atât în sport cât și în antreprenoriat.
Toate cele de mai sus se clădesc în timp. Se clădesc ușor-ușor în timpul liceului, dacă există un cadru și o îndrumare bună și se aprofundează mult mai bine la facultate. La facultatea de Sport nu e vorba de informații ci de cadru. Cadrul în care să rupi normele cu dezvoltarea.
Asa e-n tenis. Ncsf.
Sănătate la iepuri!