Tutoriat

Notă: Această activitate va fi disponibilă începând cu data de 1 octombrie 2021.

Da, este adevărat că uneori parcă orice lucru pare a fi mai atrăgător decât învățarea pentru un examen, dar poate o putem face mai atractivă dacă beneficiezi de un suport specializat.

Prin proiectul Azi Student, Mâine Antreprenor! dorim să îi ajutăm pe studenții care, din diverse motive, pur și simplu nu au reușit să își ia examenele. Astfel, prin activitatea de tutoriat, cu ajutorul unor tutori specialiști în domeniul lor, te putem pregăti în vederea promovării restanțelor.

Dacă ești înscris în grupul țintă al proiectului și ai cel puțin un examen nepromovat, atunci poți beneficia de ajutorul unui tutore. Vei beneficia de ore de consultații 1-1 cu un tutore de la care vei putea cere clarificări pentru ce nu înțelegi, veți putea rezolva împreună diverse sarcini de lucru și vei putea cere explicații și sugestii concrete de îmbunătățire acolo unde întâmpini dificultăți.

Indiferent de numărul de restanțe tutorele tău va fi dedicat cauzei tale. Iar dacă promovezi examenele și devii integralist, ai șansa de a primi un premiu

Sunt disponibile 72 de premii, în cuantum de 1.000 lei/premiu.