„Vreau viză! Vreau viză!” Urla cu o semidisperare un preot într-un video amuzant de acum câțiva ani. Viză pentru ce țară, nu a mai zis omul. Îmi place să presupun că pentru America și nu Rusia.
E drept că este puțin mai tricky de ajuns până în așa zisa țară a tuturor posibilităților să faci un ban cinstit. Depinde mult ce statut ai. Contrar aparențelor, cu statutul de student poți să faci aproape orice ori moka, ori mai ușor. Și asta nu e deloc rău.
Banal de simplu poți să tragi o fugă până în America, vezi care e treaba, și te întorci înapoi ori cu bani, ori cu amintiri. Da, ori cu una, ori cu alta. Nu prea poți cu ambele, cu excepția cazului în care prinzi pontul ponturilor. Dar asta e rar. Nici nu e bine de luat în seamă, atât de rară e.
Însă până să ajungi să te gândești dacă vrei să mergi pentru bani sau pentru călătorii (că e mândră de numa, numa America nostă’), trebuie să te gândești dacă chiar vrei să mergi. Pui în balanță plusurile și minusurile sau o dai după cum o dă și gașca? Recomandabilă e totuși varianta cu plusuri și minusuri pentru că nu ești pe buletinul cuiva din gașcă și oricum e mai provocator să mergi singur și să întâlnești oameni noi decât doar tu împreună cu cel mai vechi tovarăș al tău și să vă rererememorați (cu accent pe “re”) amintirile.
Plusuri
+ No 1
Te scoate maxim din zona de confort. Și aici accentul e pus pe maxim. Dacă ai venit în Cluj la facultate singur și de capul tău, atunci înmulțește ieșirea asta din zona de confort cu 10 și pune încă o dată pe atât și ajungi la jumatate din procentul în care vei ieși din zona de confort dacă mergi în Amerika (după cum ar zice Rammstein).
Gândește-te că trebuie să faci rost de bani de la bancă (în cazul în care nu îți dau părinții), trebuie să dai un interviu la super american job, trebuie să mai dai un interviu la super Ambasada SUA din București să vadă că ești un vlajgan sănătos și că nu ai intenții de a rămâne de tot ilegal pe acolo, trebuie să zbori peste 10 ore și apoi mai trebuie să mergi până la locul de cazare. Știu că nu pare chirurigie pe creier însă e mai tricky decât pare.
Ca să vii până în Cluj nu era nevoie două mii de dolari, nu era nevoie de un zbor cu avionul și inteviuri la ambasade în capitală. Deci nici nu apuci să mergi că deja te-a scos din ritmul zilnic de netflix și shaorma la farfurie cu sos de usuroi și 7up. Ce e important în toată această ecuație este să nu le iei ca pe o corvoadă ci ca pe o aventură.
Un bun prieten a privit totul ca pe o aventură atunci când s-a înscris la program.Când a mers la interviul de la ambasadă a făcut autostopul și în mod total neașteptat un tirist l-a luat. Cum tiristul își petrece mare parte din viață în spatele unui volan, indubitabil a avut și un pat.Tovarășul meu n-a stat mult pe gânduri până să acapareze patul. Mai ceva ca la cușeta CFR-ului. Omul a fost fresh pentru interviu. După ce l-a luat, de bucurie a spart un sfert din banii primiti de la bancă. Și nu ia spart singur. Așa prieteni să tot ai.
În orice caz, plusul acesta cu ieșirea din zona de confort este după de ajungi în America, nu înainte. Înainte e doar așa un joc de glezne.
+ No 2
Mult iubita responsabilitate. Ui dar ce responsabil o să mai fii. Ai reținut că ai mers singur și de capul tău, nu?. O să ajungi un super responsabil. Atât cu banii, mâncarea cât și cu cele două joburi necesare pentru a te întreține. Ah, uitasem că e cam standard să ai două joburi. Dacă tot ai venit până aici. E greuț să te întreții doar din unul, mai ales că ai și o datorie de achitat către bancă.
În orice caz, cu două joburi la activ o să ajungi să fii un om responsabil. Sau asta ar fi dezirabil (de dorit). Respectă principiul „fă lucurile bine și din prima” șivei fi apreciat pentru munca pe care o prestezi chiar dacă nu e ceva rocket science. Important e să dai 100% în tot ceea ce faci și încet, încet vei face la fel în orice acțiune întreprinsă. Și apoi oamenii te vor aprecia și răsaprecia.
Și cu mâncarea vei devenii mai responsabil. Înafară de fast food, acolo totul e scump și al naibii de dulce. Dacă nu înveți să faci o ciorbă sau ceva mai mult decât cartofi prăjiți, nu te văd prea bine.
Să mai zic că o să dudui și de responsabilitate financiară? Când ai o datorie de 2.000 de dolari și doar 3 luni să o dai înapoi, mai că nu iei de la gură ca să pui deoparte.
+ No 3
Oameni. Minunații oameni americani. Cică sunt anormal de politicoși. Asta poate ori din cauză că oricine de acolo poate avea un pistol asupra lui, dată fiind legislația americană, sau pentru că chiar așa sunt ei. Politicoși și bine crescuți. Who knows. Ideea este că acolo pe lângă minunații și libertinii americani, vei mai întâlni indivizi din fiecare colț al lumii. Vei avea ocazia să te bucuri de un multiculturalism ieșit din comun.
Tot în această categorie de avantaje vei găsi si petrecerile “ca-n filme”. Ai văzut Project X? Yeap, that’s what I’m talkin’ about.
Minusuri
– No 1
Timpul înseamnă bani și atât. Greu, greu vei mai găsi timp și pentru tine. În cele mai multe zile vei fi rupt de oboseală. Patul va fi singurul tău refugiu. Îi vor tremura picioarele la săracul pat când te va vedea.
Timpul tău va fi împărțit între primul și al doile job. E important să găsești un echilibru în această ecuație. Un tovarăș avea două joburi , unul de ospătar iar al doilea de paznic la o parcare. La nici unul dintre aceste joburi nu este rocket science ce trebuie să faci însă unul este mai solicitant ca celălalt. Ca ospătar era tot timpul pe fugă și timpul parcă zbura însă ca paznic zicea că dăduse nume și prenume la toate mașinile.
– No 2
Nu înveți nimic de ordin intelectual. E clar că la nici un job la care vei aplica nu va fi ceva foarte incitant. Multe vor fi doar pe parte de execuție banală (ospătar, spălător vase, paznic, salvamar, etc). E ok, dar poți mai mult.
Dacă pe timpul verii te angajezi ca ospătar în local central din Cluj, poți să faci aceeași bani pe care îi faci în America după ce ți-ai achitat datoriile. Nu trebuie să mergi în America pentru acei bani. Dacă nu știi pentru ce i-ai folosi e același lucru că îi faci aici sau peste Ocean că oricum nu apuci să te bucuri mult de lumea de acolo la cât ai de muncit.
Reține că banii trebuie să fie un efect, nu un scop.
– No 3
Greu mai schimbi jobul. Este posibil ca după ce ajungi lucrurile să nu fie exact așa cum ți-i s-au prezentat. Oamenii să nu fie chiar atât de cool și treaba să nu fie chiar atât de plăcută. Soluția? Să schimbi jobul.
Ei aici e puțin mai tricky, după cum ar zice un american emigrat în UK. Ai nevoie de un argument bun pentru a putea să îți cauți un alt job. Fără aprobarea companiei cu care ai ajuns în America, nu ai prea multă libertate. Chiar poți fi trimis cu mare ușurință înapoi în țară fără să ți se returneze banii.
E un risc să ajungi să fii sclav în ograda altuia și să nu ai ce face. Până la proba contrarie, bineînțeles.
Așadar acum că știi câteva dintre plususi și minusuri (credeai că sunt doar astea? (*laughing in spanish*) poți să te gândești dacă să mergi pentru bani sau pentru experiență. La final de sezon, se organizează excursii în diverse locuri din America. În cazul în care pentru tine contează mai mutl experiențele trăite în singura viață pe care o ai și nu bucăți de hârtie/plasticate inventate de oameni pentru înlăturarea trocului cu găini, atunci do it, man! Go and have a blast!
O viață întregă îi lucra pentru bani, dar pentru o experiență americană e doar o vară, Bobiță (din Las Fierbinți).
Sănătate la iepuri!